E-rare 3

Acronim: E-rare 3
Finantator
:
Comisia Europeană, ERA-NET Co fund
Coordonator:
National Funding Agency for Research (ANR), France
Perioada de implementare
:
2014-2019


Obiective:
Bolile rare sunt boli care, conform definiţiei Uniunii Europene, afectează mai puţin de 5 din 10.000 de persoane. Există 7.000 de boli rare distincte ce afectează între 6% si 8% din populație (aproximativ 30 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene). Lipsa politicilor specifice de sănătate privind bolile rare şi deficitul de expertiză în acest domeniu au drept consecinţă diagnostice întârziate, produse medicamentoase puţine şi acces dificil la îngrijire de specialitate. Din aceste motive bolile rare sunt un prim exemplu de domeniu de cercetare care profită puternic de coordonarea la nivel european. În prezent doar câteva țări europene finanţează cercetare în domeniul bolilor rare. Prin urmare, finanțarea cercetării transnaţionale este cea mai eficientă activitate comună care poate consolida cooperarea dintre oamenii de știință care lucrează în domeniul bolilor rare în Europa și nu numai.
Consorţiul E-Rare vizează crearea de legături între organisme de finanțare responsabile, care combină resursele limitate și finanțeaza cercetarea în domeniul bolilor rare prin apeluri transnaţionale comune.
Proiectul E-Rare-3 va extinde și consolida cooperarea transnaţională pe baza experienței și rezultatelor iniţiativelor anterioare E-RARE 1 și E-RARE 2. Consorţiul cuprinde 26 de instituții din 17 țări europene asociate şi non-europene. Dimensiunea sa internațională va fi direct transpusă într-o stransă colaborare cu IRDiRC și alte inițiative europene și internaționale relevante. Orientările și politicile IRDiRC vor fi puse în aplicare în cele patru apeluri transnaţionale și reprezentanți ai comitetelor științifice IRDiRC vor fi invitați să se alăture consiliului consultativ E-Rare-3. Membrii grupului EUCERD vor fi implicați în identificarea nevoilor de cercetare din domeniul bolilor rare. Organizațiile de pacienți din Europa (reprezentate de EURORDIS) și nu numai vor fi invitate ca parteneri cheie în eforturile de colaborare pentru promovarea cercetării și finanțării. Colaborarea cu infrastructurile europene de Cercetare va fi consolidată pentru a spori eficient și participativ cercetarea din domeniul bolilor rare.

Parteneri:
  • National Funding Agency for Research (ANR), France
  • Programme Management Agency in the German Aerospace Centre (DLR), Germany
  • Federal Ministry for Education and Research (BMBF), Germany
  • Institute of Health Carlos III (ISCIII), Spain
  • Fund for Scientific Research (F.R.S.-FNRS), Belgium
  • Research Foundation Flanders (FWO), Belgium
  • Chief Scientist Office, Ministry of Health (CSO/MOH), Israel
  • National Institute of Health (ISS), Italy
  • Ministry of Health (MoH), Italy
  • Emilia Romagna Region (ASSR), Italy
  • The Netherlands Organization for Health Research and Development (ZonMw), The Netherlands
  • The Scientific and Technological Research Council (TUBITAK), Turkey
  • Foundation for Science and Technology (FCT), Portugal
  • Austrian Science Fund (FWF), Austria
  • The General Secretariat for Research and Technology-Ministry of Education and Religious Affairs (GSRT), Greece
  • Hellenic Centre for Disease Control & Prevention, Ministry of Health (KEELPNO), Greece
  • University of Pecs (UNI PECS), Hungary
  • The Executive Agency for Higher Education, Research, Development and Innovation Funding (UEFISCDI), Romania
  • National Centre for Research and Development (NCBR), Poland
  • Latvian Academy of Sciences (LAS), Latvia
  • German Research Foundation (DFG), Germany.
Scopul apelului este acela de a da posibilitatea oamenilor de știință din diferite țări să dezvolte colaborări eficiente în proiecte comune de cercetare interdisciplinară, bazate pe complementaritate și schimb de expertiză, cu clară abordare pentru cercetarea transnațională. Proiectele trebuie sa aibă ca tematică un grup de boli rare sau o singură boală rară (conform definiției europene - boala ce afectează nu mai mult de 5 din 10.000 de persoane din Comunitatea Europeană, statele asociate și Canada).
500.000
EUR
Fonduri alocate Ro
6
Proiecte depuse Ro
0
Proiecte finanţate Ro
În cadrul apelului internațional au fost depuse 128 pre-propuneri de proiecte, din care 6 cu parteneri români. În urma finalizării procesului de evaluare internațională un numar de 29 propuneri de proiecte au fost invitate să depună propuneri finale; nicio propunere cu parteneri români nu a fost invitată la pasul 2.
Anunț:  http://www.erare.eu/joint-call/9th-joint-call-european-research-projects-rare-diseases-jtc-2017
Site proiect: http://www.erare.eu/
Link pachet de informații național ERANET/ERANET Cofund: aici
Termenul limită pentru trimiterea pre-propunerilor este 1 Februarie 2017, ora 17:00 (CET).
Termenul limită pentru trimiterea propunerilor finale este 2 Iunie 2017, ora 17:00 (CET).
Fiecare consorțiu trebuie să cuprindă cel puțin 3, dar nu mai mult de 6 grupuri de cercetare eligibile din minim 3 țări participante la apel. Într-o propunere de proiect nu pot participa mai mult de 2 grupuri de cercetare eligibile din aceeași țară.
Aplicanții sunt încurajați să includă parteneri din țările subreprezentate participante (Letonia, Polonia, România, Turcia, Ungaria), situație în care numărul maxim de grupuri de cercetare implicate într-un consorțiu poate ajunge până la 7.
Echipele de cercetare din țări care nu participă la apel pot participa în proiecte dacă își asigură finanțarea din venituri proprii. Coordonarea consorțiilor poate fi asigurată doar de echipe de cercetare din țările participante la apel.
Parteneri:
  • National Funding Agency for Research (ANR), France
  • Programme Management Agency in the German Aerospace Centre (DLR), Germany
  • Federal Ministry for Education and Research (BMBF), Germany
  • Institute of Health Carlos III (ISCIII), Spain
  • Fund for Scientific Research (F.R.S.-FNRS), Belgium
  • Research Foundation Flanders (FWO), Belgium
  • Chief Scientist Office, Ministry of Health (CSO/MOH), Israel
  • National Institute of Health (ISS), Italy
  • Ministry of Health (MoH), Italy
  • Emilia Romagna Region (ASSR), Italy
  • The Netherlands Organization for Health Research and Development (ZonMw), The Netherlands
  • The Scientific and Technological Research Council (TUBITAK), Turkey
  • Foundation for Science and Technology (FCT), Portugal
  • Austrian Science Fund (FWF), Austria
  • The General Secretariat for Research and Technology-Ministry of Education and Religious Affairs (GSRT), Greece
  • Hellenic Centre for Disease Control & Prevention, Ministry of Health (KEELPNO), Greece
  • University of Pecs (UNI PECS), Hungary
  • The Executive Agency for Higher Education, Research, Development and Innovation Funding (UEFISCDI), Romania
  • National Centre for Research and Development (NCBR), Poland
  • Latvian Academy of Sciences (LAS), Latvia
  • German Research Foundation (DFG), Germany.
Obiectivul specific al acestui apel este de a promova proiectele de cercetare axate pe dezvoltarea preclinică a abordărilor terapeutice în modele adecvate de animale sau de celule existente.
Abordările terapeutice pot include:
  • Terapia bazată pe celule (de exemplu, terapia cu celule somatice, medicina regenerativă pe bază de celule, ingineria tisulară, terapii bazate pe combinarea celulelor cu schele sau substraturi etc.);
  • Terapia genică (de exemplu, transferul de acizi nucleici în scopuri terapeutice, incluzând ADN, ARN, oligonucleotide etc.);
  • Terapia farmacologică (de exemplu, utilizarea de substanțe chimice sau biofarmaceutice, inclusiv abordări de repopulare, screening de mare viteză a moleculelor etc.).
Persoane de contact:
Mihaela Manole
Expert
Telefon:
+40 21 302 38 63
Fax:
+40 21 311 59 92
mihaela.manole@uefiscdi.ro
Nicoleta Dumitrache
Expert
Telefon:
+40 21 302 38 86
Fax:
+40 21 311 59 92
nicoleta.dumitrache@uefiscdi.ro
https://uefiscdi.ro/e-rare-3
Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.5158, O: 482]